Anxietatea la copii

Anxietatea este clasic definită ca frica fără un motiv obiectiv (“teama fără obiect”) și în general se referă la scenarii și proiecții mintale negative, mai mult decât la realitatea palpabilă. Anxietatea este un sentiment normal, care poate fi de folos: anxietatea moderată legată de un examen sau test poate motiva un copil să învețe. Anxietatea privind unele situații sau persoane necunoscute poate proteja adolescentul de riscuri.

Totuși, acest sentiment poate deveni covârșitor, să apară în situații cotidiene care nu implică un pericol real și să limiteze funcționarea și dezvoltarea normală a copilului. Tulburările anxioase la copil îmbracă mai multe forme, pe care le voi trata în detaliu în articole separate. Ele împărtășesc însă manifestări, cauze și metode de tratament comune, motiv pentru care în acest articol le voi adresa împreună.

Este esențial pentru părinți să înțeleagă anxietatea copilului, să poată intra în lumea sa, pentru ca ameliorarea să aibă loc. Totodată, și adulții se confruntă cu propriile griji și anxietăți legate de copil, și este util pentru părinți să se întrebe câte din acestea le transpun asupra copilului.

Când este anxietatea copilului o problemă

În etapele normale ale dezvoltării sale, copilul poate întâmpina perioade de anxietate față de anumite persoane sau situații. Acestea nu sunt motiv de îngrijorare dacă durează mai puțin de câteva luni și nu limitează funcționarea și dezvoltarea micuțului. Anxietățile normale nu sunt intense sau cedează după un timp, după expuneri repetate și reasigurări din partea părinților.

În funcție de vârstă, fricile obișnuite includ:

Anxietatea de separare (teama de a fi despărțit de îngrijitorul primar): apare în jurul vârstei de 7-8 luni, atinge un apogeu la 1 an și scade semnificativ până la 2 ani
Teama de animale: de obicei legată de animale mari, chiar dacă sunt închise, poate apărea oricând în copilăria mică
Teama de întuneric: apare în jurul vârstei de 4-6 ani, la copiii care nu au dormit singuri până atunci; imaginația copiilor este foarte bogată în această perioadă și copiii pot face proiecții înspăimântătoare într-o cameră întunecată

Anxietatea devine problematică atunci când frica este foarte intensă, durează mult timp și copilul evită numeroase ocazii de învățare, socializare, distracție din cauza ei. Tulburările anxioase au în comun 3 elemente:

Sentimentul: frică intensă legată de un posibil scenariu negativ
Gândul: griji excesive legate de anumite situații negative posibile
Comportamentul: evitarea mai multor situații

Atunci când oricare dintre aceste 3 elemente devin evidente pentru părinte, este cazul să solicitați un consult de psihiatrie pediatrică.

Cum recunoaștem anxietatea la copil?

Copiii nu au abilități de verbalizare bine puse la punct, astfel încât comportamentul lor poate părea deseori nemotivat sau inexplicabil pentru adult. Chiar și întrebați, nu pot numi mereu ce îi deranjează la o anumită situație sau de ce au reacționat într-un anumit fel.

De aceea este bine să avem în vedere anxietatea ca o posibilă explicație pentru anumite comportamente. Voi detalia câteva scenarii obișnuite pentru diferite tipuri de anxietate, pentru ca voi să puteți recunoaște semnalele de alarmă.

Anxietatea de separare. Copilul plânge intens când plecați, pare să nu vă scape din ochi când sunteți acasă, nu se joacă singur sau cu alți copii, plânge mult timp când încercați să îl duceți la grădiniță, vă întreabă dacă veți muri sau sunteți bolnavi.

Anxietatea generalizată. În acest caz, micuțul se îngrijorează pentru mai multe arii ale vieții, unele aparent nesemnificative sau în care nu ar fi trebuit să fie implicat. Poate pune multe întrebări privind starea de sănătate a membrilor familiei și cea proprie, finanțele familiei, se îngrijorează și supără frecvent privind notele de la școală, prieteniile cu alți copii. Un copil cu tulburare de anxietate generalizată caută în permanență reasigurări din partea părinților și vrea să știe toate detaliile despre un loc nou, o persoană necunoscută sau o situație în care nu a mai fost și tinde să evite noutatea. Îl puteți observa ca fiind tensionat, cu mușchii încordați și poate deveni nervos sau agresiv în situații aparent banale. Unii copii adorm mai greu, din cauza grijilor dinainte de culcare.

Fobie socială. Copilul evită activitățile care implică alți oameni, refuză să se exprime în public (de exemplu, la o serbare), este neobișnuit de rușinos și se supără ușor când cunoaște persoane noi. De obicei, acești copii au puțini prieteni. Dacă discutați cu el, un copil mai mare, de 7-8 ani vă poate spune că nu este suficient de bun, comparativ cu alți copii.

Mutismul selectiv. Copilul pare a-și pierde glasul când este în prezența anumitor persoane, lucru care nu cedează cu timpul și obișnuirea. De obicei, aceștia sunt adulți din afara familiei, învățători, figuri de autoritate.

Fobii specifice. Frica intensă în acest caz este legată de un anumit obiect, o persoană, o situație. Fobia poate fi de: animale, insecte, întuneric, furtuni, unele alimente, etc.

Cauzele anxietății la copil

Anxietatea pare a avea o puternică transmitere familială. Părinții care au sau au avut tulburări anxioase au șanse mult mai mari să aibă copii cu dificultăți similare. Acest lucru este explicat prin două influențe:

Genetica – se estimează că circa 30-40% din variabilitatea în simptomele anxietății are cauze genetice. Simplu spus, oricum ar fi crescut un copil, dacă părintele a avut o tulburare anxioasă, sunt șanse mai mari ca și micuțul să sufere de ea mai târziu.
Stilul parental – este mult mai probabil ca un părinte cu tulburări anxioase să își transpună involuntar grijile și fricile pe copil, care ajunge să le adopte ca fiind proprii. Părinții sunt cei care, în primii ani, îi arată copilului cum să privească lumea. Dacă această viziune este una de frică și evitare, copiii vor prelua același tipar.

Temperamentul (reactivitatea înnăscută a copilului la mediul său) pare a juca și el un rol în apariția tulburărilor anxioase. Copiii cu risc mai crescut sunt cei cu un temperament inhibat, care la 2-5 ani:

Zâmbesc și privesc în ochi mai puțin decât alți copii
Vorbesc mai puțin decât alți copii
Se obișnuiesc greu cu prezența străinilor, fie ei adulți sau copii
Se retrag din situațiile noi

Evenimentele negative de viață, precum mediul defavorizat, dezastrele naturale, decesul unui părinte, dar și bullying-ul școlar pot crește și ele riscul de apariție a unei tulburări anxioase la copil.

Cum resimt copiii anxietatea

Mulți părinți își spun că au un copil mai timid, mai inhibat, dar că el va trece peste asta odată ce mai crește. Dar lunile și anii se adună și copilul este din ce în ce mai izolat și mai puțin implicat în activități. De ce ar necesita anxietatea la copii tratament?

Pentru a vă da seama prin ce trece micuțul cu anxietate, vă propun un exercițiu de imaginație. Ai 8 ani și tocmai mergi spre școală, care este la câteva sute de metri distanță de casă. Ești mândru că din clasa a doua mami și tati te lasă să mergi singur. Când ieși pe ușă, verifici din nou ghiozdanul dacă ai toate cărțile și caietele (deși l-ai verificat de 3 ori cu o seară înainte) și cheia. Cum ai ieșit din bloc, te năpădesc în același timp mai multe gânduri:

Dacă plouă și mă udă până la școală?
Dacă râd toți de mine că am venit cu hainele ude?
Oare iar se ia astăzi de mine colegul ăla mai mare?
Ne dă dictare iar? Iar vorbește prea repede și nu apuc să scriu tot și iau notă mică și sigur îi supăr pe mami și tati.

Deja simți că ți-e frică, inima îți bate mai repede, începi să transpiri, umerii se încordează și uf, ce greu mai este ghiozdanul! Concentrat pe ce se întâmplă în mintea și în corpul tău, nu observi că te-au salutat doi colegi de clasă. Mai târziu te întrebi de ce nu vorbesc cu tine.

Ai 8 ani și nu știi ce este anxietatea, nu știi că nu sunt la fel de multe griji în mintea tuturor, așa că nu știi cum să te liniștești. Lumea pare a-ți cere atât de multe, dar niciodată nu te descurci cum trebuie.

Diagnostic

Diagnosticul tulburărilor de anxietate la copil se stabilește de către medicul de specialitatea psihiatrie pediatrică. Acesta va evalua interviul psihiatric cu copilul și părinții, examenul clinic, istoricul medical al copilului, date despre mediul familial.

Pot fi solicitate investigații suplimentare, evaluare psihologică, logopedică, informații de la școală și alte date pentru a ajunge la un diagnostic corect. Dacă nu știți la ce să vă așteptați din partea unei consultații de psihiatrie pediatrică, vă recomand acest articol.

Deși nu este obligatoriu, tulburările anxioase vin uneori împreună cu alte probleme, pe care medicul le va căuta sistematic, inclusiv:

Tratament

Tratamentul în tulburările anxioase la copii include diferite intervenții, care sunt implementate în funcție de severitatea simptomelor, alte diagnostice, alegerea și preferința copiilor și părinților.

În formele ușoare, consilierea psihiatrică a copilului și familiei poate fi suficientă pentru a scădea din simptomele și consecințele anxietății. Psihoeducația este un element esențial, nelipsit în orice intervenție – practic, copilul va înțelege cu ce se confruntă, într-o prezentare adecvată vârstei sale. Pentru părinți, scopul este să înțeleagă natura anxietății, cum îl afectează pe copil și ce pot face pentru a îmbunătăți situația. Dar drumul poate fi destul de lung și frecvent începe pentru părinți cu examinarea propriilor frici, griji și anxietăți pe care le transpun asupra copilului. În cabinetul de psihiatrie pediatrică, nu există judecată, astfel încât toate acestea se pot explora liber, pentru a găsi soluții.

Psihoterapia este a doua linie de tratament. Metodele cognitiv-comportamentale și-au dovedit utilitatea în combaterea tulburărilor anxioase deja de zeci de ani. Acest lucru se datorează și faptului că anxietatea urmează un tipar destul de clar sentiment-gând-acțiune, iar în terapie se poate lucra pe toate aceste componente. Studiile arată că circa 50-60% dintre copiii care urmează o intervenție psihoterapeutică de 8-15 săptămâni nu mai prezintă simptome la final. Chiar dacă se lucrează direct cu copilul, părinții vor fi întotdeauna educați și implicați pentru a adopta atitudinea utilă față de copil și problema acestuia.

Medicația poate fi recomandată în trei situații:

Simptomele sunt atât de severe încât copilul nu poate beneficia de psihoterapie
Psihoterapia nu a fost suficientă și suferința copilului este încă destul de mare
Este necesar tratamentul altor probleme asociate

Tratamentul specific pentru anxietatea la copil o constituie antidepresivele de tipul inhibitori selectivi ai recaptării de serotonină. Sertralina și fluoxetina sunt medicamentele cele mai frecvent utilizate în România și și-au dovedit eficiența în tratamentul multor forme de anxietate, pe termen lung. Totuși, imediat cum este posibil, tratamentul medicamentos va fi asociat cu psihoterapia. Pe termen scurt, la copiii mari se pot utiliza și benzodiazepine, care oferă o relaxare temporară.

Intervenția poate viza și școala sau grădinița, în acest caz medicul putând lua locul mediatorului pentru familie.

Toate intervențiile, cu răspuns și efecte adverse, alte probleme care ar putea apărea pe parcurs se monitorizează în cabinetul de psihiatrie pediatrică. Dacă aveți nevoie de o programare în Cluj-Napoca, click pe pagina de programări psihiatrie pediatrică.

Resurse suplimentare:

#anxietate #copii #tulburari anxioase