Dr. Ilinca Niță

Medic specialist în psihiatria copilului și a adolescentului

Dr. Ilinca Niță - medic specialist în Psihiatrie pediatrică Cluj

Sunt medic specialist în psihiatria copilului și a adolescentului, cu rezidențiatul efectuat în Cluj-Napoca. Am ales acest domeniu datorită complexității creierului uman în dezvoltare și ale modalităților deosebite, spontane de exprimare ale copiilor. Cred în maximizarea potențialului fiecărui copil, indiferent de mediu, sex, vârstă sau dificultate fizică sau psihiatrică. În plus, cred cu tărie că personalul specializat este, în această situație, un facilitator al vindecării, dar familia are rolul primordial în recuperare. Din acest motiv încerc diseminarea informației despre psihiatrie și sănătate mintală, pentru a “înarma” familia.

Pe lângă activitatea de medic psihiatru, sunt într-un curs de formare în psihoterapie pozitivă (statut de psihoterapeut sub supervizare), care permite lucrul atât cu copiii, cât și cu adulții. În plus, din interesul pentru efectele devastoatoare ale traumelor asupra sănătății mintale, am urmat o formare în EMDR, modalitate terapeutică ce țintește specific trauma.

Activitatea de psihiatrie pediatrică se desfășoară în Cluj-Napoca. În cabinetul de psihiatrie se realizează evaluarea copilului, cu punctele sale forte și slabe, diagnosticul (atunci când este cazul), recomandarea unui plan de recuperare cu mai multe modalități terapeutice, consilierea părinților, supravegherea tratamentului și a rezultatelor. Ofer servicii medicale atât în contract cu CAS (gratuit, cu bilet de trimitere si programare), cât și în privat. În contract cu CAS, eliberez certificate de orientare școlară și încadrare în grad de dizabilitate.  

Dr. Ilinca Niță - medic specialist în Psihiatrie infantilă Cluj