După numeroase discuții – să sperăm cât mai civilizate, ați hotărât să divorțați. Indiferent care au fost cauzele care au dus la această decizie, este important să vă pregătiți pentru un drum plin de schimbări și dificultăți. Chiar dacă separat vă este mai bine, toți membrii familiei vor avea nevoie de o perioadă de adaptare și cei mai sensibili la această situație sunt copiii.

Majoritatea părinților se îngrijorează cu privire la impactul divorțului asupra celor mici și pe bună dreptate. Este o perioadă stresantă, uneori confuză și rolul părinților este să minimalizeze impactul și să facă tot ce pot pentru a face tranziția către noua structură de familie mai puțin dureroasă pentru cei mici. Iar această grijă, combinată cu stres, anxietate, tristețe și doliul pentru mariajul ideal poate duce la reacții neobișnuite: am avut părinți care au dorit programare pentru ca eu să le anunț copilul că ei divorțează; părinți care se gândesc să nu spună nimic copilului de 4 ani pentru că “nu înțelege” și desigur clasicul: folositul copilului pentru a-ți pedepsi partenerul (în curând fostul), pe post de mesager între mami și tati.

Deși pot părea tragi-comice, toate aceste reacții nu sunt de judecat, ci de înțeles și educat cu blândețe. De aceea am decis să scriu acest articol, pentru a ajuta părinții să înțeleagă mai bine ce înseamnă divorțul pentru copiii lor și cum îi pot sprijini în această perioadă.

Pregătiri

Înainte să îi anunți pe copii că divorțați... asigurați-vă că așa este. Că lucrurile sunt stabilite și nu mai există cale de întoarcere. Dacă sunteți într-o relație amiabilă, încercați să puneți la cale planul pentru următoarea perioadă și cum veți tranziționa, ca și familie, perioada divorțului. Când se încep demersurile legale? Sunteți ambii de acord cu partajul bunurilor? Cum plănuiți să vă creșteți copiii și cum se împarte timpul copiilor între cei doi părinți? Ideal, toate aceste lucruri se discută între adulți, astfel încât să puteți fi un front unit în fața copiilor – scopul este să prezentați o atmosferă de calm și încredere, în ciuda schimbărilor care vor avea loc.

Este bine să aveți cât mai multe informații clare, bine puse la punct, pentru a le oferi copiilor, reducând considerabil din confuzie și întrebările pe care poate le au, dar nu le pot întotdeauna adresa. Din păcate, se întâmplă frecvent ca partenerii să nu fie de acord cu oricare dintre detaliile divorțului, motiv pentru care procesul poate fi unul prelungit. Chiar și așa, imediat ce știți ceva (ex. că divorțați, că veți locui separat), este bine să comunicați clar copiilor ce se întâmplă și de ce. Atunci când unul dintre părinți nu mai este prezent în viața copiilor sau nu este de acord să participe la discuție, este bine ca părintele care petrece cel mai mult timp cu copiii să le dea vestea divorțului.

Cum să le dai vestea

Nu există un mod ușor sau distractiv în care să îți anunți copilul că divorțați. Explică-i situația pe scurt  și cât mai sincer, de exemplu: “Probabil ai observat că ne certăm mai des în ultimul timp. Mami și tati nu se mai înțeleg foarte bine, așa că am decis să divorțăm”. Pentru copiii mai mici, va trebui o scurtă explicație a cuvântului divorț: ex. nu vor mai locui/ dormi împreună. Apoi, explicați ce înseamnă asta pentru copil: cu cine și unde va locui, dacă va trebui să se mute sau să schimbe școala, cât timp va petrece la fiecare părinte. Dacă sunt informații pe care încă nu le știți, asigurați-l că lucrați la asta pentru a găsi soluția cea mai bună. Bineînțeles, în cazul preadolescenților și adolescenților, le puteți cere părerea și oferi șansa să contribuie la planificarea timpului cu fiecare părinte.   

Modul de a prezenta lucrurile, limbajul și gradul de detaliu diferă în funcție de vârstă, dar sunt câteva reguli pe care este bine să le urmați indiferent de vârstă:

  • asigurați copilul că nu este vina lui și că problema este strict în interiorul cuplului; 
  • reasigurați copilul că fiecare dintre voi îl veți iubi la fel, necondiționat, tot restul vieții;
  • oferiți ocazia copilului să pună întrebări, dar dacă nu are momentan, asigurați-l că mai puteți discuta despre asta, oricând (și redeschideți ulterior subiectul);
  • permiteți copilului să își exprime emoțiile și oferiți validare: plânsul, furia, retragerea sunt normale și nu trebuie “corectate” imediat (ex. nu îi spuneți “nu fi trist/ nu ai de ce să fii trist”), ci acceptate (“înțeleg că ești trist și este normal să te simți așa, suntem alături de tine și te iubim”);
  • nu vă învinovățiți reciproc sau dacă doar un părinte este prezent în viața copilului și trebuie să dea vestea singur, nu vorbiți rău despre celălalt părinte, ci păstrați un ton neutru și menționați că este o decizie luată împreună.

Ce reacții pot apărea

Sub 2 ani: chiar și bebelușii simt schimbările în atmosfera din casă și mai ales, în rutina lor zilnică. Plânsul poate fi mai frecvent și copiii peste 1 an pot manifesta anxietate de separare și față de părintele-îngrijitor primar. Este important acum să petreceți cât mai mult timp cu bebelușul/ copilul și să stabiliți rutine zilnice cât mai predictibile.

Perioada 2-5 ani: fiind încă într-o perioadă egocentrică (în care ei “controlează” pe cei din jur și totul este cauzat de ei), copiii se învinovățesc frecvent pentru separarea părinților. Manifestările mai frecvente sunt crizele de afect, opoziționismul, regresul în achiziții (ex. se poartă ca un bebeluș, vrea să fie ținut în brațe tot timpul, nu mai merge la oliță etc.)

Perioada 5-8 ani: copiii înțeleg mai bine noțiunea de divorț și consecințele sale și reacția poate fi de tristețe intensă, chiar depresie. Vina este de obicei plasată fie la ei însuși, fie la unul dintre părinți și se poate observa o alianță cu “părintele bun”, motiv pentru care este foarte important ca fiecare părinte să păstreze o atitudine pozitivă față de celălalt și în niciun caz să nu folosească copilul drept mesager sau confident al problemelor din căsnicie. La această vârstă, copilul are frecvent fantezii că va reuni familia.

Perioada prepubertară (9-12 ani): și acum pot apărea reacții sau chiar tulburări de anxietate, depresie, comportament opoziționist sau agresiv (inclusiv la școală). Vinovăția este mai frecvent plasată pe unul sau ambii părinți (care sunt “pedepsiți”).  Totodată, simțul responsabilității îi poate face pe copii să preia rolul de părinte pentru îngrijitorul primar afectat de divorț sau pentru frații mai mici.

Adolescență: abilitatea de a-și ascunde sentimentele și a se refugia în grupul de prieteni poate însemna că adolescentul pare neafectat de divorț. Acest lucru se întâmplă rareori, scăderea stimei de sine, tulburările de comportament și delicvența, consumul de substanțe psihoactive sau alcool fiind riscuri cunoscute.

Efectele pe termen lung: studiile mai timpurii (ex. anii ‘80-‘90) privind consecințele divorțului asupra copiilor au arătat un impact semnificativ asupra stimei de sine, rezultatelor academice, riscului de tulburări psihiatrice emoționale și de comportament, inclusiv delicvență. Totuși, studiile mai noi par a sugera că diferențele nu sunt atât de semnificative pe termen lung, dar unele persistă în viața adultă: probabilitate mai mică de a se căsători, au o relație mai puțin satisfăcătoare cu părinții și familia extinsă, au mai puțin satisfacție financiară. Totuși, studiile sunt realizate pe populații diferite și reprezintă medii, pe când copilul tău și familia voastră sunteți unici. Ținând cont de riscuri, puteți interveni devreme și să le minimalizați.

Când este cazul să soliciți ajutor de specialitate

­­Ajutorul de specialitate poate însemna ședințe de psihoterapie, consult/ consiliere psihiatrică sau ambele. Acestea pot fi recomandate atât părinților, cât și copiilor, în funcție de situație. O parte dintre consecințele negative ale divorțului se datorează adaptării dificile a părinților la noua situație, motiv pentru care poate fi extrem de util să soliciți consiliere psihologică. Aceasta te va ajuta să procesezi divorțul și să găsești metode mature și benefice de a face față unei situații dificile. Iar un părinte mai calm și mai bine pregătit de a face față stresului va reuși să fie mai responsiv la nevoile copilului.

Recomand consultul de psihiatrie pediatrică atunci când observi stări prelungite (săptămâni) de: tristețe și retragere, opoziționism, agresivitate sau alte probleme de comportament, anxietate. În cazul unor evenimente mai îngrijorătoare, consultul este necesar mai rapid: amenințări sau tentative de suicid, autovătămare (se taie/ zgârie), consum de droguri, comportamente delicvente. Totodată, evaluarea psihiatrică este benefică în orice situație în care divorțul este precedat de violență asupra unuia dintre părinți sau copilului.

­Când manifestările emoționale sunt minime dar persistente ori dacă simți că nu reușești să comunici eficient cu copilul, ședințele de psihoterapie (individuală sau de familie) pot fi suficiente, dar dacă schimbările nu sunt vizibile în 2-3 luni ori apar simptome mai îngrijorătoare, este cazul unui consult de psihiatrie pediatrică.

Bibliografie:
  1. Cum să îți ajuți copilul când divorțezi – kidshealth.org
  2. Efectele pe termen lung ale divorțului părinților asupra sănătății mintale – o meta analiză, articol cu plată, aici
  3. Răspunsul și adaptarea copiilor la separarea și divorțul părinților, aici Departamentul de justiție canadian, aici
#divort #parenting #anxietate #depresie #adaptare