De la 2 ani, copilul spune cu mare plăcere “nu!”. Trece chiar printr-o fază de opoziție, în care îl testează pe nu (și răbdarea părinților) în orice situație, chiar și cele care știi că îi fac plăcere.

Dar există unii copii care nu par a ieși din această fază. Mai mult, ei se comportă ostil, sfidător cu orice regulă ai încerca să impui și fac crize de furie aparent din orice. Atunci, este posibil să fim în fața unei tulburări de comportament tip opoziție-sfidare.  

Descriere

Tulburarea de comportament tip opoziție-sfidare este specifică copilăriei, până în perioada adolescenței timpurii. Se referă la un tipar de comportament sfidător, ostil, negativist ce apare frecvent, durează timp îndelungat și afectează funcționarea copilului. Aceasta nu se referă la opoziționismul specific perioadei 2-4 ani, în care copilul refuză să facă multe lucruri dar cedează ușor după oferirea unor variante. Nici crizele de afect rare, în care copilul este copleșit și țipă și plânge, dă din picioare nu vor fi de ajuns pentru un asemenea diagnostic.

Astfel, cuvintele cheie sunt: tipar de comportament și afectarea vieții. Practic, simptomele trebuie să fie suficient de îndelungate și de severe încât să scadă participarea la activități, să deterioreze relațiile cu persoanele apropiate sau încadrarea în colectivitate.

Cauze

Tulburarea de opoziție-sfidare pare avea o componentă genetică, părinții raportând în 50% din cazuri manifestări similare în propria copilărie. Totuși, genele responsabile sunt multiple și incomplet elucidate. Riscul genetic pentru această tulburare vine împreună cu o posibilitate mai crescută de a dezvolta comportament antisocial sau delicvență, dar și ADHD sau depresie. Anumite trăsături de temperament pot predispune spre această tulburare: iritabilitatea, emoționalitatea și nivelul foarte crescut de activitate. 

Factorii care țin de mediu sunt și ei foarte importanți, riscul genetic nefiind suficient pentru a explica de ce unii copii cu risc vor avea probleme majore de comportament și alții, nu.

Principalii factori din mediul extern sunt:

  • Status socio-economic defavorizat. Atât dificultățile materiale severe, cât și un mediu (cartier) defavorizat, cu violență sau delicvență pot crește riscul.
  • Stilul parental. Parentingul inconsecvent (în care regulile nu sunt menținute), supra-punitiv (în care părintele pedepsește sever orice abatere) pot crește opoziționismul unui copil.
  • Violența în familie, abuzul de orice natură, neglijența

Diagnostic

Diagnosticul de tulburare de comportament tip opoziție-sfidare se realizează de către medicul psihiatru pediatric. Primele semne pot fi observate de către părinți, bunici, educatori, învățători, psihologul școlar.

În cabinet, se evaluează copilul, familia și mediul, cât și orice alte probleme medicale care ar putea conduce la un comportament de acest tip.

Diagnosticul se stabilește pe baza existenței unui tipar de comportament:

  • Refuz persistent de a respecta regulile
  • Ostilitate verbală persistentă față de cei din jur
  • Sfidare, enervare intenționată a celor din jur
  • Iritabilitate, crize de furie severe, frecvente, persistente la cereri simple

Deoarece tulburarea de opoziție-sfidare poate masca alte tulburări sau să apară deodată cu acestea, întotdeauna se realizează o evaluare amănunțită a sănătății mintale a copilului și a mediului său de viață. Alte diagnostice pot include:

Pot fi solicitate analize de laborator sau investigații suplimentare, pentru a exclude alte boli care pot cauza iritabilitate marcată la copii.

Semne de alertă pentru părinți

Perioada de opoziție normală durează în general între 2 și 4, maxim 5 ani. Chiar și în această perioada se pot pune însă bazele unor probleme de comportament mai severe, care vor aduce un prejudiciu copilului în viitor. Este bine să programați o consultație dacă:

  • Copilul are mai multe crize de furie pe zi, care durează peste câteva minute
  • Pare iritat tot timpul și nu vrea să facă aproape nimic din ce îi propuneți
  • Pare nefericit, nemulțumit o perioadă îndelungată
  • Are un comportament foarte deranjant la grădniniță sau școală
  • Nu reușiți să stabiliți reguli clare

Nu este obligatoriu ca un comportament disruptiv, opoziționist sau sfidător să constituie un diagnostic. Împreună cu medicul, veți căuta soluțiile cele mai potrivite pentru a ușura și îmbunătăți viața copilului și a familiei. 

Tratament

În formele ușoare, consilierea psihiatrică și monitorizarea copilului și a familiei sunt suficiente pentru a obține o îmbunătățire semnificativă a comportamentului.

Următoarea linie de tratament o constituie psihoterapia, ședințe atât cu copilul, cât și cu părinții. Aceștia vor învăța cum să răspundă la crizele de afect, cum să stabilească reguli, cum să descurajeze opoziționismul pe termen lung, cum să implice copilul în mai multe activități. Tiparele de interacțiune familială se analizează și se recomandă soluții individualizate. Formele utile de terapie sunt: terapia cognitiv-comportamentală, terapia comportamentală, terapia sistemică și de familie. Acestea se aleg împreună cu medicul psihiatru.

În formele severe, medicația poate fi utilizată pe termen scurt, pentru a scădea riscul agresivității și a-l implica pe copil în terapie. Trebuie să știți, totuși, că nu există o pastilă-minune pentru această tulburare și va fi nevoie de efortul, implicarea și responsabilizarea întregii familii.

Totodată, dacă sunt descoperite alte probleme, acestea se tratează separat. Uneori, poate fi util să se înceapă cu tratamentul unei probleme de fond. De exemplu, anxietatea poate produce comportament opoziționist și disruptiv – frica poate naște o reacție agresivă, ostilă sau de retragere la unii copii.

Evoluție

Netratată, tulburarea de opoziție-sfidare poate duce la unii copii la tulburări de comportament mai severe în adolescență. Riscul aici este delicvența, eșecul școlar/ profesional și relații sociale nesatisfăcătoare, cât și consumul de substanțe (adicțiile). Alte probleme care pot apărea în adolescență sunt depresia și tulburările anxioase.

Copiii care au un debut la vârste mici și simptome severe au riscul cel mai crescut pentru acest parcurs nefavorabil, în ciuda inteligenței ridicate. Debutul în jurul pubertății pare a fi mai lipsit de riscuri.

Totuși, consilierea și psihoterapia încă de la stabilirea unui diagnostic sunt cele mai bune șanse pentru a promova un comportament adaptat social și o viață satisfăcătoare mai târziu.

 

Resurse suplimentare:

  1. Rutter's Child and Adolescent Psychiatry, 6th Edition – Wiley
  2. https://childmind.org/article/quick-facts-on-oppositional-defiant-disorder/
  3. https://iacapap.org/content/uploads/D.2-ODD-072012.pdf
#comportament #crize #furie