Ce să nu spui cuiva cu depresie
- Dr. Ilinca Niță
- Medic specialist în Psihiatrie pediatrică
Depresia este un diagnostic din ce în ce mai frecvent, cu milioane de persoane suferind de pe urma sa în fiecare an. Iar numărul pare a fi în crestere și în ceea ce privește depresia la adolescenți sau copii. Atunci când cineva apropiat suferă de depresie, poți fi trist, confuz, nerăbdator și fără să vrei, să zici sau să faci lucruri care să îngreuneze și mai mult situația pentru persoana respectivă. Fie că este vorba despre copilul tău, partenerul de viață, părinți sau prieteni, cum reacționăm poate să ajute sau să încurce persoana, mai ales dacă unele reacții devin un tipar.
De aceea, am adunat 5 dintre cele mai frecvente greșeli pe care le fac oamenii când cineva drag suferă de depresie. Toate au fost auzite de-a lungul anilor din partea copiilor, adolescenților sau adulților care credeau că familiei “nu îi pasă”, iar unele mi-au fost adresate direct de către părinți. La finalul articolului, voi detalia și ce să faci în schimb, cum să te comporți cu o persoană care suferă de depresie și cum să ai grijă și de tine.
1. Minimalizarea
„O să treacă. E doar o fază!”
„Exagerezi. Nu e așa grav.”
Depresia este o afecțiune psihică gravă, cu multiple manifestări neplăcute, scăderea calității vieții și risc pentru propria viață. Simptomele sunt atât psihice, cât și fizice și pot avea un impact mare asupra funcționării în viața de zi cu zi. O persoană care suferă depresie deja se simte vinovată pentru ceea ce simte și cum se poartă și deja încearcă să se “certe” sau motiveze. Își spune deseori “Ce e cu mine, de ce nu pot să mă bucur ca alți oameni?” „Toți își fac griji pentru mine și nu merit, le fac viața mai grea”.
Atunci când ne zic prin ce trec, se deschid cu încredere într-o situație extrem de vulnerabilă. Și în loc să le onorăm vulnerabilitatea și să o protejăm, a minimaliza suferința nu face decât să îi închidă și mai mult în ei, să îi facă să se îndoiască de sentimentele și trăirile proprii și să se simtă vinovați. Adevărul este că nu putem cunoaște trăirile subiective ale unei alte persoane, oricât de dragi sau apropiate ne-ar fi, de aceea este bine să nu presupunem că “este un fleac”, mai ales când ei ne spun clar că nu este.
A două problemă cu minimalizarea este că scădem șansele că persoană să apeleze la ajutor de specialitate. Dacă transmitem mesajul că problema lui nu este o problema de sănătate, ci doar de voință, descurajăm și mai mult o persoană aflată deja într-o situație vulerabilă, să ceară sau să accepte ajutorul.
2. Raționalizarea
„Dar nu ai niciun motiv să fii trist.”
Oamenii nu aleg să facă depresie. Există factori de risc obiectivi care cresc șansele că unele persoane să sufere de depresie - dificultăți financiare, pierderea unei persoane apropiate, evenimente traumatice etc. Și există și factori protectivi sau de reziliență - cum ar fi sistemul de susținere social puternic, implicarea în comunitate, anumite trăsături de temperament. Dar deseori un episod depresiv apare din senin, fără un declanșator foarte evident sau cuantificabili. În plus, oamenii au reactivitate diferită - ceea ce ție ți se pare nesemnificativ poate avea un impact important pentru altcineva. Depresia are un substrat neurobiologic, nu doar o latură psiho-socială, însemnând că există modificări distincte ale neurotransmițătorilor din creier.
La părinți, raționalizarea poate lua și rolul învinovățirii: “Ce motive ai să fii trist?, ai totul, ți-am oferit totul!” de parcă adolescentul le datorează starea emoțională bună și cumva, ține doar de el să facă acest lucru să se întâmple.
Afirmațiile de genul acesta nu fac decât să pună și mai multă presiune pe persoană, să o facă să se simtă și mai vinovată și confuză - “Nici măcar nu am motive și tot mă simt așa, clar e ceva în neregulă cu mine”).
3. Presiunea
„Dar nu mai fi și tu atât de trist tot timpul.”
Dacă tot am vorbit despre presiune, această vine sub mai multe forme, mai ales din partea persoanelor apropiate. Afirmații de tipul “Da’.. cât o să te simți rău?”, “ Vezi că nu faci destul să te simți bine” nu au cum să ajute o persoană care deja se luptă cu demonii proprii. Situațiile de acest gen apar în toate relațiile apropiate și motivul cel mai simplu este că dispoziția celor din jur o influențează pe a noastră și poate fi frustrant.
În plus, un partener se poate simți vinovat „Ce, eu nu te fac destul de fericit?”. E util în situațiile acestea să auto-reflectăm și să realizăm că presiunea pe care o punem este de fapt despre noi, nu despre persoana cealaltă pe care vrem să “o ajutăm”. Noi nu mai vrem să vedem suferință, nu avem răbdare să o înțelegem, am obosit sau ne învinovățim.
Adevărul este că nimeni nu ne datorează bună dispoziție. Presiunea, în cel mai bun caz, face persoană respectivă să se prefacă în preajma noastră, ceea ce este obositor și copleșitor, dar și relația dintre noi va fi atunci una inautentică.
4. Soluții proprii
„Ar trebui să faci niște sport și o să te simți mai bine.”
„Dacă ai mânca mai sănătos, clar nu ai mai suferi de depresie.”
E adevărat că sportul și alimentația pot îmbunătăți dispoziția și fac parte dintr-un arsenal complementar al tratamentului psihoterapeutic și/ sau medicamentos. Dar nu sunt remedii minune.
Și la modul mai general, nu este o idee bună să le proclamăm celor din jur remediile noastre: poate ne-au ajutat pe noi, dar situația fiecăruia este unică. În depresiile severe, oamenii abia reușesc să se ridice din pat și să facă duș, deci a-i trimite la alergat e inutil și din nou, le subliniază cât de “incompetenți” sunt, lucru pe care și-l spun deja zilnic.
Încurajează soluțiile persoanei (cât timp sunt sănătoase și lipsite de pericole) și susține întotdeauna recomandările oferite de către specialiștii în sănătatea mintală care se ocupă de recuperarea sa. Deși poți oferi sugestii, fă-o exact cu acest titlu: “Oare crezi că ai vrea să încerci..?”, „Crezi că te-ar ajuta..?”.
5. Comparația
„Uite ce rău o duc alții că nu au ce mânca și tu te plângi.”
Mesajul este că “ce egoist ești să alegi să fii deprimat când alții chiar suferă și nu se plâng atât”. Afirmațiile de acest tip subliniază cele două teme centrale: că depresia este o alegere și că vom motiva oamenii să nu mai fie depresivi prin învinovățire. Să adaugi mai multă vinovăție nu ajută și nu motivează, ci poate fi picătura care umple paharul. Oamenii cu depresie sunt închiși în sine și orientați către propria suferință iar uneori se simt vinovați și pentru suferința lumii - nu e nevoie să le atragem atenția câtă suferință există în lume.
Suferința fiecăruia este o experiență validă și dificilă pentru el.
Ce să faci/ zici în schimb
Ascultarea atentă: mult mai important decât ce spui este să asculți. Lasă jos telefonul, oprește-te din spălat vase și ascultă activ, pune întrebări, fii sincer și deschis și oferă încurajări atunci când este potrivit.
Empatia& validarea: dacă o persoană cu depresie are încredere și curaj să ți se destăinuie, vezi acest lucru că pe un privilegiu. Abține-te de la speculații și teorii, ascultă atent și permite-ți să fii alături emoțional față de omul drag. Arată empatie și respect pentru trăirile interioare ale persoanei și nu încerca să le invalidezi.
Informarea: din surse pertinente, cum ar fi organizații de psihiatrie, psihologie, psihoterapie, organizatii de sanatate sau alte pacientilor, medici sau psihologi certificați. Nu trebuie să știi toate detaliile, ci să înțelegi, în mare, cum apare, cum se intreține și cum se poate trata depresia. Dacă ai un copil sau adolescent cu depresie, solicită ședințe dedicate doar cu medicul psihiatru pediatric pentru a înțelege mai bine situația prin care trece și la ce să te aștepți.
Compania: în loc să impui soluții proprii, oferă persoanei tale dragi ocazia de a te însoți. Ai citit că sportul ajută în depresie? Bună idee, propune-i persoanei să mergeți împreună la o scurtă plimbare, dacă își dorește. Oferă-te să mergeți împreună la consultatiille de psihiatrie sau psihiatrie pediatrică, să ii duci până la ședințele de terapie și în general, să fii sprijin și ajutor pentru a naviga mai ușor această situație.
Îngrijirea personală: familia sau prietenii unei persoane cu depresie reprezintă sistemul său de suport social, dar deseori te poți simți ca medic, terapeut și duhovnic. Nu uita să stabilești unele limite cu persoana dragă și să te auto-monitorizezi pentru a detecta semnele oboselii din timp. Să îngrijești o persoană cu depresie medie sau severă poate fi dificil, obositor și te poți trezi având resentimente, furie sau lipsă de empatie. Acestea apar mai frecvent când ești deja copleșit, în sindromul numit burnout al îngrijitorului. Pentru a preveni această situație, nu uita de self-care: nu te pune pe plan secund, urmărește-ți obiectivele în continuare, practică activități relaxante zilnic, meditează, etc. Împarte responsabilitățile cu alți membri ai familiei și nu încerca să le faci tu pe toate. Uneori, discuția cu un psihiatru sau psihoterapeut poate fi utilă pentru a găsi modalități de a ține în echilibru îngrijirea personală și cea a persoanei dragi cu depresie.
